Posts filed under: ‘Uncategorized‘




Și animalele e animale precum și oamenii e dansator la bara.

Oamenii mă intristează. Serios. E foarte greu să ai respect pentru o rasă atât de suicidala cum este cea umană. Cel mai funny lucru, în schimb, este faptul că toți avem respect față de noi înșine, de unde rezultă statutul omului de paradox interdimensional corelat cu moravurile ușoare ale subsemnatului și resturilor umane rămase pe minunata noastră planeta cu distanța perfectă față de soare pentru a se putea propaga forme celulare. Din calculele mele strict subiective rezultă minunăția faptului că Cristos a fost de fapt un extraterestru și dumnezeu este rezultatul milioanelor de găuri negre adunate prin univers, rezultând astfel faptul că dumnezeu este antimaterie, de unde rezultă că biblia minte când spune că dumnezeu iubește, el fiind un lucru pozitiv, antimateria este un lucru negativ, deci, rezultă că dumnezeu e de fapt diavolul si diavolul este de fapt dumnezeu ascuns în spatele sfintelor scripturici.

Împuscați-mă în cap,

Mortul.

Reclame

Add a comment noiembrie 28, 2010

Hai, paiațelor!

Păi ori suntem artiști ori nu suntem? Dacă toți cialadăii scriu poezii, va las și eu cu niște rime albe încropite pe loc de creierul meu genial, varianta 3.0.

Am în mână o cicoare

Și mă doare la spatulă

M-am suit pe șaua lelii

Și acum mă doare capul

 

Am scuipat o boroboață

Culeasă de-o tanti grasă

Am beut o bere bună

După aia am borât.

 

Scriem poezii cu carul

Ca poeții consacrați

Paunescu este mort

Si acum îl violați.

 

Sunteți toți niște ratați

Îmi doresc să fiți împușcați

V-ați născut să copiați

Și vă consider retarzi

 

Frunză verde și-o bucată

M-am pișat direct în apă

Voi fi maxim înjurat

Dar nu-mi pasă

 

Și bonus, direct de la sursa, ultima strofă:

Să va trăznească dumnezo pă toți

Mari artiști, poeți, nepoți

Nu-mi pasă c-aveți idei

Că tot sunteți niște copți.

Mulțumesc pentru răbdarea avută citind aceste rânduri retarde,

Mortul.

2 comentarii noiembrie 7, 2010

Pagini

Categorii

Legături

Meta

Calendar

iulie 2018
L M M J V S D
« ian.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Posts by Month

Posts by Category